Cotlete de miel Mignion

reteta cotlete de miel Mignion Oti Home

Vă recomandăm să încercați rețeta de mai jos utilizând Tigaie fontă ușoară tip fagure Oti:

INGREDIENTE:
- cotlete de miel
- frunze mari de busuioc (una pentru fiecare cotlet)
- bacon crud-uscat feliat (o felie pentru fiecare cotlet)
- puțin unt și ulei pentru rumenit
- cremă de branză
- capere
- o lămâie netratată
- un praf de boia de ardei dulce
- sare și piper

MOD DE PREPARARE:
Se încinge cuptorul la 200⁰C.
Fiecare cotlet de miel se sărează și piperează pe ambele părți, se împachetează într-o frunză de busuioc, apoi în bacon și se prinde cu o scobitoare. Se încinge tigaia fontă ușoară tip fagure Oti și se adaugă puțin unt și o lingură de ulei, ca să nu se ardă untul.
Se rumenesc cotletele împachetate câte 2 minute pe fiecare parte, după care se continuă procesul de gătire introducând tigaia cu cotlete în cuptorul încins timp de 5 minute sau până când se rumenesc după preferință.
Separat se amestecă crema de brânză cu capere tocate, coaja și zeama de lămâie (cantitate după gust) și un praf de boia de ardei dulce. Se îndepărtează cu grijă fiecare scobitoare și se face un moț din crema de brânză pe fiecare cotlet.
Se servesc cu o garnitură de piure și bineînțeles cu salată verde.

Poftă bună!

Anterior Următor